duminică, 7 mai 2017

Activitatea ”Provoacă-te”

Scurt și la obiect această activitate constă în a face o listă cu lucruri pe care ați vrut să le faceți dintotdeauna dar nu ați avut la dispoziție timpul sau curajul de a le face. Provocați-vă (da, fără intervenția altor persoane) să faceți pași mărunți pentru a îndeplini primele cinci activități de pe listă. Lista poate funcționa și ca o bucket list pentru a vă transforma în cea mai bună variantă a voastră, a vă scăpa de frustrări și a vă face fericiți. Ați văzut filmul The Bucket List, așa-i?

Eu, de exemplu, m-am provocat o singură dată în viața mea. O dată și bine. Am reușit să fac 1000 de cocori origami mai repede decât mi-am propus și îmi amintesc și acum sentimentul de bucurie pe care l-am avut atunci când i-am privit. Sunt o mulțime de activități creative care au drept rezultat acest sentiment. Acum cocorii mă păzesc cu străjnicie din cutia lor de carton. Da. Îi văd ca pe niște protectori și țin la ei.



În plus, faptul că i-am făcut a fost un mod prin care eu mi-am demonstrat mie și nu altcuiva că am răbdarea, determinarea, disciplina și hotărârea necesară pentru a termina o astfel de activitate. A avut o legătură superficială cu împlinirea unei dorințe conform legendei japoneze a celor 1000 de cocori origami, deși m-a impresionat povestea micii japoneze care a recurs la ei pentru a încheia un război, cum sunt sigură că v-a impresionat și pe voi. Sau nu?

Așadar să treceți la faptele pe care le doriți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu