Obiceiurile de la lucru

Din câte am observat, pe lângă pauza de masă în care fiecare face ce vrea cu viața lui din moment ce orice om e propriul lui stăpân și are dreptul de a experimenta  viața cum consideră el/ea de cuviință, colegii mei de birou mai au două obiceiuri.

Unul este jocul de rol în care interpretează tot felul de personaje de la învățătoarea care te umilește pentru a te învăța să pleci capul în fața șefului, la părinții care își doresc un copil perfect care să corespundă standardelor de excelență ale societății românești, la libertine și libertini, la geniul neînțeles, la dependentul(a) de muncă, la cei care se trezesc vorbind, la leaderii de pe toate nivelele/nivelurile din multinaționale, la intolerantul de fiecare zi, la inventatorul de zvonuri, la atacatorul de pe Internet, la coruptul minor și coruptul major, la cei care se cred superiori sau inferiori, la cei care ascultă manele date la maxim în mașină în mod intenționat cu scopul de a te scoate din sărite, la vânzătoarele cu față de înmormântare, înveșmântate parcă într-un nor de pucioasă, la profesioniștii plafonați cărora le este dor de cine erau odată și împrumută de la oameni cu adevărat vizionari, la multe, multe alte tipologii umane. Scopul exercițiului este de a promova empatia. Cu alte cuvinte colegii mei se pun în locul respectivelor persoane/personaje pentru a le înțelege, nu a le scuza. Iese o minunăție de teatru în care se râde pe sub mustață și se pun întrebări de genul: ”Oare ce-ar fi dacă oamenii aceștia ne-ar imita și ei pe noi, că doar au empatie, nu ochelari de cal, așa-i?”.

Al doilea obicei ține tot de empatie și de sfera multiculturalității. Sau a interculturalității pentru că nu fac distincția între cele două noțiuni. În fiecare vineri se declară ziua unei anumite culturi. În acea zi facem cunoștintă cu personalitățile marcante, cultura, mâncarea, zilele de sărbătoare națională etc. ale altor țări. Să ne vedeți cum bem mate sau bere Guinness, cum jucăm mahjongg sau Monopoly, cum ne uităm la desene animate rusești (da, cele cu lupul și iepurașul flufos) și cântăm la ukulele "solo un italiano, un italiano vero" și multe, multe altele. Și iese o relaxare și o stare de beatitudine și reușim să nu ne dăm reciproc în cap și nici să le dăm altora în cap. Vibrații pozitive în tot biroul, că doar nu ne apucăm să ne vărsăm negativitatea unii pe alții și să ne distrugem psihicul și viața. Aceasta se întâmplă doar la case mai mari. Am făcut și un worry doll în timpul unei astfel de sesiuni.

De aceea vin mereu la lucru cu drag.

Voie bună.