joi, 4 mai 2017

Angajarea

Am primit un mesaj din partea firmei la ora patru după-amiaza când stăteam în pat cu ochii în tavan. Am citit: “Dormi? Te-am ales pe tine. Felicitări. Echipa s.c. creatorul.srl”.  Evident că acest mesaj mi-a înseninat mintea. M-au apelat și telefonic și am stabilit ziua și ora întâlnirii de semnare a contractului de muncă.  Totul a mers ca pe roate, am semnat, am primit și fișa postului, detalii despre salariu, mi s-a dat un document despre cultura organizațională a firmei, un breloc în formă de bec și mi-au spus că timp de două săptămâni voi trece printr-o perioadă de training. Ce bine. 

P.S. De bucurie am făcut și un mood board. De mult îmi doream să fac un mood board. De obicei un mood board se face pe o anumită temă din imagini decupate din diverse surse și obiecte. Eu l-am făcut din obiecte care mă fac să mă simt bine. 


                                                                      
                                                           o imagine șocantă

Vă prezint mood board-ul ”Simte-te bine." (”feel good” în limba engleză). Arată ca o treabă de mântuială, știu, dar ideea era să-mi sărbătoresc reușita într-un mod creativ, nu să mă dau designer profesionist. Și apropos de idei, din moment ce o idee poate însemna bani (vedeți cartea lui Napoleon Hill- ”De la idee la bani.”), haideți să fim avari cu ideile noastre. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu